Ozonoterapie

Ozonoterapia sau terapia cu ozon se referă la suma de terapii ce utilizează un amestec de oxigen-ozon medical, administrat local, prin injecții, sau sistemic prin autohemoterapie majoră, procedură în care sângele recoltat intră în contact cu amestecul gazos în afara organismului și este apoi reperfuzat pacientului. Ozonul medical este obținut cu ajutorul unui generator medical și este diferit de ozonul care se găsește în stratosfera terestră și care formează așa-numitul „strat de ozon".

Această terapie este prezentă în România de mai mult de o decadă, iar în Europa occidentală (în țări precum Germania, Italia sau Spania) se utilizează de zeci de ani în practica medicală. La nivelul organismului, ozonul își exercită acțiunile sale antibacteriene, antifungice, antiinflamatoare, imunomodulatoare, asupra substanțelor organice și anorganice cu care interacționează. Mecanismul de acțiune al ozonului este foarte complex și se bazează, în principal, pe proprietățile sale fizice și chimice.

Efectele terapeutice principale ale ozonului astfel rezultat din generator sunt antiinfecțioase (antibacteriene, antifungice și antivirale), dacă sunt aplicate direct pe tegumente și mucoase, și antiinflamatorii (cu efect maximal pe scăderea durerii) în aplicațiile interne (intravenoase, intraarticulare, intramusculare sau subcutanate).

Prin urmare, terapia cu ozon reprezintă o modalitate de tratament cu indicații foarte largi în practica medicală, care asigură o oxigenare mai bună a țesuturilor, determinând în acest mod o îmbunătățire a metabolismului, detoxifierea organismului, activarea și susținerea sistemului imunitar, dar și ameliorarea durerilor.

La nivelul organismului, terapia cu ozon are multiple efecte clinice. Acestea depind foarte mult de concentrația ozonului, care se stabilește de către medicul curant, în funcție de afecțiunile tale.

Efectul antiinflamator

Ozonul, prin acțiunea lui la nivelul leucocitelor, scade sinteza citokinelor proinflamatorii și determină scăderea inflamației în corp și implicit riscul de apariție a bolilor cronice, degenerative. În plus, ozonul are capacitatea de a inhiba producerea de prostaglandine, acestea fiind răspunzătoare de declanșarea și întreținerea fenomenelor imune.

Efectul analgezic

Principalul efect urmărit în unele aplicații locale sau sistemice este ameliorarea durerii. Momentul apariției și intensitatea răspunsului diferă între pacienți și depind de diagnostic, metoda folosită și tratamentele asociate. Reducerea sau dispariția completă a durerii nu poate fi garantată.

Efectul detoxifiant

Ozonul este un oxidant. În cercetarea mecanistică a fost analizată posibilitatea ca expunerea controlată să activeze răspunsuri antioxidante endogene. Acest mecanism nu trebuie descris ca extragerea radicalilor liberi din ADN sau ca o detoxifiere garantată a organismului.

Efectul hemostatic

Acest efect este dependent de doza administrată: ozonul în concentrații crescute, administrat extern, va produce un efect procoagulant, determinând coagularea sângelui; la polul opus, cantități mici de ozon, administrate parenteral, vor avea un efect anticoagulant, împiedicând astfel coagularea.

Efectul imunomodulator

Similar efectului hemostatic, și efectul imunomodulator al ozonoterapiei este dependent de doză; la concentrații scăzute de ozon citokinele proinflamatorii sunt stimulate, astfel dozele mici contribuie la activarea sistemului imun, în timp ce concentrațiile crescute de ozon determină efect imunosupresiv, de inhibare a sistemului imun; datorită efectului său imunosupresiv, terapia cu ozon este foarte des utilizată în bolile autoimune precum lupusul eritematos sistemic, scleroza sistemică sau poliartrita reumatoidă, unde sistemul imunitar este activat în exces.

Efectul antitumoral

În oncologie au fost studiate mecanisme legate de stresul oxidativ și oxigenarea tisulară. Ozonoterapia nu identifică și nu distruge selectiv celulele canceroase și nu reprezintă o alternativă la tratamentul oncologic.

La pacientul oncologic, orice intervenție complementară se discută în prealabil cu oncologul. Ozonoterapia nu înlocuiește chirurgia, chimioterapia, radioterapia, imunoterapia sau alte tratamente oncologice și nu se prezintă ca terapie antitumorală.

Reține că terapia cu ozon nu exclude tratamentul alopat (chimioterapic și/sau radioterapic), ci îl ajută, fiind complementar ca efect antitumoral, dar și adjuvant ȋn ȋmbunătățirea stării generale și de recuperare post chimio/radioterapie. Deci, prima linie rămâne cea de specialitate (oncologică), iar ozonoterapia, ȋn anumite cazuri selectate de către medicul specialist ozonoterapeut, poate ajuta foarte mult ȋn revigorarea organismului pacienților.

Efectul antiaging

Studiile au arătat că principalul element care duce la îmbătrânirea celulelor este stresul oxidativ ce determină eliberarea radicalilor de oxigen. Terapia cu ozon are capacitatea de a neutraliza aceste substanțe nocive celulelor organismului, prevenind, astfel, îmbătrânirea prematură a acestora.

Terapia cu ozon aplicată local este utilizată în anumite protocoale anti-aging pentru susținerea aspectului pielii; răspunsul diferă între pacienți și nu se garantează reducerea ridurilor sau a petelor pigmentare.

Efectul bactericid, fungicid, virucid

Ozonoterapia este considerată a fi una dintre cele mai vechi metode de luptă împotriva infecțiilor. Încă de pe vremea primului Război Mondial, ozonul era utilizat pentru tratarea rănilor, prevenind infectarea, apariția gangrenei și amputația membrelor. Ozonul medical are capacitatea de a distruge membrana de protecție a microorganismelor, indiferent că este vorba despre virusuri, bacterii, paraziți, fungi sau protozoare. Astfel, terapia cu ozon este foarte des utilizată în infecții severe, cu germeni rezistenți la antibiotice sau antivirale.

Terapia cu ozon are beneficii multiple pentru sănătate. Ozonul medical este foarte des utilizat ca mijloc de tratament în boli diverse, deoarece contribuie la vindecarea mai rapidă a leziunilor de la nivelul celulelor și țesuturilor organismului tău.

• Reduce durerea prin neutralizarea compușilor chimici care atacă terminațiile nervoase din țesuturile distruse
• Reduce inflamația prin inhibarea eliberării citokinelor pro-inflamatorii
• Crește gradul de oxigenare al celulelor prin stimularea capacității de flexibilitate a globulelor roșii transportatoare de oxigen
• Reduce efectele stresului oxidativ la nivelul organismului tău prin anihilarea radicalilor liberi
• Reduce cantitatea de grăsime din organism prin topirea acizilor grași cu lanț lung
• Te ajută să lupți împotriva infecțiilor prin atacarea membranelor bacteriilor și stimularea sistemului imunitar
• Îți amplifică producția proprie de colagen contribuind la regenerarea țesuturilor
• Îți păstrează vasele de sânge curate, reducând plăcile de aterom prin oxidarea lipidică a acestora dar și prin efectul reogen

Autohemoterapia majoră cu ozon

Autohemoterapia majoră presupune recoltarea într-un recipient medical special, de unică folosință, a unei cantități stabilite de sânge venos. Sângele intră în contact controlat, în afara organismului, cu amestecul de oxigen-ozon medical, după care este reperfuzat pacientului.

Procedura se realizează sub supraveghere medicală și durează aproximativ 30 de minute. Ozonul gazos nu este injectat direct intravenos.

Autohemoterapia majoră poate fi integrată, după evaluarea medicală, în anumite protocoale pentru afecțiuni asociate inflamației persistente, tulburărilor circulatorii sau metabolice și în programe medicale individualizate de recuperare și longevitate. Indicația, concentrația și numărul ședințelor se stabilesc pentru fiecare pacient.

Află mai multe despre autohemoterapia majoră cu ozon

Autohemoterapia minoră

Autohemoterapia minoră constă în recoltarea unei cantități mici de sânge venos, amestecarea controlată a acestuia cu oxigen-ozon medical și administrarea intramusculară imediată, în condiții sterile.

Metoda este diferită de autohemoterapia majoră și nu reprezintă o perfuzie. Indicația sa trebuie stabilită individual, în funcție de starea pacientului și de protocolul medical utilizat.

Injecții cu ozon

Proceduri locale subcutanate, intramusculare, paravertebrale, periarticulare sau intraarticulare, selectate de medic în funcție de diagnostic și de zona tratată.

Află mai multe despre injecțiile cu ozon

Insuflații cu ozon rectale și vaginale

Metoda este utilizată pentru efectul local și pentru absorbția la nivelul mucoasei intestinale. Poate reprezenta o alternativă de administrare sistemică în anumite situații în care autohemoterapia majoră nu poate fi efectuată, însă alegerea metodei aparține medicului.

Află mai multe despre insuflațiile cu ozon

Sauna cu ozon

Procedură externă realizată într-o incintă specială, cu capul în afara acesteia; indicația, durata și precauțiile sunt stabilite după evaluarea medicală.

Află mai multe despre sauna cu ozon

Ozonoterapia locală presupune administrarea amestecului de oxigen-ozon medical în zona afectată, prin injecții sau infiltrații. Tipul procedurii este ales în funcție de localizarea durerii, diagnostic, profunzimea structurii abordate și particularitățile pacientului.

Infiltrații subcutanate cu ozon

Infiltrațiile subcutanate se realizează cu ace subțiri, prin administrarea locală a unor volume și concentrații stabilite medical. Pot fi utilizate în anumite zone dureroase, în probleme ale țesuturilor superficiale, tulburări de circulație periferică și în unele protocoale dermatologice sau estetice.

Injecții intramusculare cu ozon

Injecțiile intramusculare pot fi efectuate în anumite puncte dureroase sau puncte trigger, în special atunci când durerea este asociată contracturii musculare ori unor afecțiuni musculoscheletale.

Injecții paravertebrale cu ozon

Injecțiile paravertebrale sunt utilizate în anumite sindroame dureroase ale coloanei cervicale, toracale sau lombosacrate. Pot fi recomandate pacienților cu discopatie, spondiloză, contractură musculară, protruzie sau hernie de disc, numai după corelarea simptomelor cu examenul medical și investigațiile imagistice.

Injecțiile paravertebrale nu trebuie confundate cu administrarea intradiscală. Pentru simptomele asociate herniei de disc, medicul poate solicita un examen RMN înaintea stabilirii indicației.

Infiltrații intraarticulare și periarticulare cu ozon

Infiltrațiile cu ozon pot fi efectuate intraarticular sau periarticular, în funcție de structura tratată. Pot fi luate în considerare în anumite cazuri de gonartroză, coxartroză, bursită, inflamație periarticulară și alte sindroame dureroase articulare.

Obiectivele sunt reducerea durerii și a inflamației și susținerea mobilității. Procedura nu trebuie prezentată ca o metodă care reface garantat cartilajul sau vindecă orice afecțiune articulară.

Nu toate injecțiile necesită ghidaj ecografic. Necesitatea ecografiei este stabilită de medic în funcție de articulația sau structura abordată, profunzimea acesteia și siguranța procedurii.

Află mai multe despre injecțiile și infiltrațiile cu ozon

Există în ozonoterapie reacții adverse? Atunci când sunt efectuate de profesioniști, acestea sunt foarte rare și se referă uneori la tumefieri tranzitorii la nivelul puncționării, a locului unde se efectuează înțepătura pentru administrarea ozonului, foarte rar amețeli, atunci când se efectuează autohemoterapia, în special la fumători.

Profilul de reacții adverse al ozonoterapiei este diferit de cel al medicamentelor antiinflamatoare; această diferență nu permite concluzia că procedura este în mod universal mai sigură.

Riscul unei alergii clasice la ozon poate fi redus, însă procedura poate produce alte reacții adverse și complicații. Eligibilitatea pacienților cu boli autoimune se evaluează individual.

Doar în cazuri excepționale, pot apărea crize vagale caracterizate prin scăderea frecvenței cardiace, scăderea tensiunii arteriale și transpirații excesive. Aceste crize sunt tranzitorii și se remit de la sine, fără a exista nevoia de a interveni medicamentos.

Există câteva contraindicații, de aceea este obligatoriu un consult la medicul specializat în ozonoterapie, cu documentele medicale la zi, pentru a vedea eligibilitatea și oportunitatea unui astfel de tratament.

Cele mai importante contraindicații sunt deficitul de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază (o boală rară) și trombocitopenia (număr scăzut de trombocite în sânge).

De asemenea, terapia sistemică (autohemoterapia) este contraindicată la sportivii de performanță, fiind considerată dopaj, datorită introducerii în sânge a unui supliment de oxigen.

Terapia cu ozon nu este indicată pacienților cu tulburări de coagulare de tipul hemofiliilor, trombofiliilor, vasculitei hemoragice sau sindroamelor hemoragipare; de asemenea, procedurile nu se efectuează în caz de hemoragii masive interne sau externe sau în cazul sindroamelor de hipercoagulabilitate.

O altă contraindicație este reprezentată de inflamația acută a pancreasului (pancreatită) sau de existența în antecedente a unor convulsii.

Scurt istoric al utilizării ozonului

Tratamentele cu ozon au fost aplicate pacienților încă din anul 1898, când Benedict Lust, unul dintre cei mai cunoscuți medici de origine germană, utilizează ozonul pe post de dezinfectant. Ulterior, în perioada Primului Război Mondial, ozonul a fost folosit pentru tratarea rănilor și a infecțiilor; tot atunci s-a constatat faptul că ozonul aplicat pe rănile produse de gloanțe previne apariția gangrenei, împiedicând, în acest fel, amputația membrelor.

Totuși, primele descoperiri cu privire la ozon provin de pe vremea olandezului Martinus Van Marum, care descoperă un gaz cu miros caracteristic în anul 1783, urmând ca în anul 1840, germanul Christian Friedrich Schönbein, să reușească să izoleze acest gaz, denumindu-l „ozein", care înseamnă „miros" în limba greacă.

Pe măsură ce anii treceau, descoperirile cu privire la ozon nu întârziau să apară, astfel că în anul 1893, ozonul a fost folosit pentru întâia oară în purificarea apei potabile, urmând ca în anul 1906 să apară primul generator de ozon cu uz medical.

Un salt important în ceea ce privește tratamentul cu ozon a fost produs în anul 1915, când medicul german Albert Wolff a avut inspirația de a trata cancerul de colon cu ajutorul terapiei cu ozon.

Proprietățile chimice ale ozonului

Ozonul este, din punct de vedere chimic, un gaz de culoare albastru deschis; în compoziția sa există trei atomi de oxigen, iar din acest motiv poartă denumirea de „oxigen activ". Capacitatea sa de a reduce radicalii liberi de oxigen (deși este un gaz oxidant) în administrarea sistemică se datorează acțiunii la nivelul ADN-ului celular.

Ozonul este un gaz a cărui cantitate se reduce la jumătate într-un interval de timp de 45 minute, la o temperatură de 20-22 grade Celsius; ca orice gaz, este instabil, deci nu poate fi stocat sau ambalat. Comparativ cu oxigenul, ozonul se descompune foarte rapid, fiind mult mai dens, dar și mai solubil în apă față de acesta.

Molecula de oxigen este formată din doi atomi de oxigen, în timp ce molecula de ozon este formată din trei atomi de oxigen. În natură, dacă cei doi atomi ai moleculei de oxigen se separă, atunci atomii de oxigen se pot lega de alte molecule de oxigen și astfel se formează molecula de ozon.

Mecanismul de acțiune al ozonului

La nivelul organismului, ozonul își exercită acțiunile sale antibacteriene, antifungice, antiinflamatoare, imunomodulatoare, asupra substanțelor organice cât și anorganice cu care interacționează. Mecanismul de acțiune al ozonului la nivelul corpului uman este foarte complex și se bazează, în principal, pe proprietățile sale fizice și chimice.

Ozonul (constituit din 3 atomi de oxigen – O3) se găsește în mod natural în mediul înconjurător. În autohemoterapia majoră, sângele recoltat intră în contact controlat, în afara organismului, cu amestecul de oxigen-ozon medical, apoi este reperfuzat pacientului. Interacțiunea produce mediatori oxidativi tranzitorii, iar răspunsul biologic și relevanța clinică depind de indicație, doză, protocol și particularitățile pacientului. Ozonul gazos nu se injectează direct intravenos.

În organism, oxigenarea celulelor și a țesuturilor se face cu ajutorul globulelor roșii din sânge, care transportă oxigenul prin capilare. Există situații în care capilarele sunt îngustate, caz în care globulele roșii apelează la una din proprietățile lor, și anume la flexibilitate; terapia cu ozon are beneficiul de a îmbunătăți această proprietate a globulelor roșii (efect reogen). De asemenea, ozonul medical stimulează eliberarea de oxigen de la nivelul hematiilor, crescând astfel gradul de oxigenare al celulelor.

Un alt mecanism de acțiune al ozonului la nivelul organismului este acela de a stimula activitatea mitocondriilor. Mitocondriile sunt organitele celulare responsabile cu producerea de energie celulară. Fiecare celulă este dependentă de energia eliberată de mitocondrii pentru a funcționa și pentru a-și îndeplini rolurile corespunzătoare.

Ozonul își exercită mecanismele de acțiune și asupra germenilor patogeni care pătrund în organism. Indiferent dacă este vorba despre virusuri, bacterii sau paraziți, ozonul are capacitatea de a perfora învelișul protector al acestora, ajungând la nivelul nucleului și determinând moartea lor.

Eficiența ozonoterapiei depinde de afecțiunea tratată, metoda de administrare, concentrația utilizată, numărul ședințelor și caracteristicile individuale ale pacientului. Ozonoterapia poate fi utilizată singură sau integrată într-un plan care include tratament medicamentos, recuperare medicală, kinetoterapie, exercițiu terapeutic și alte intervenții recomandate.

În afecțiunile osteoarticulare și musculoscheletale, precum gonartroza, coxartroza, discopatiile, spondiloza, contracturile musculare și anumite forme de durere vertebrală, procedurile locale urmăresc:

• reducerea inflamației
• diminuarea durerii
• relaxarea contracturii musculare
• îmbunătățirea mobilității
• susținerea recuperării funcționale

Studii clinice și revizuiri sistematice au raportat reducerea durerii și îmbunătățirea funcției la o parte dintre pacienții cu gonartroză sau lombalgie asociată herniei de disc. Protocoalele și calitatea dovezilor diferă, astfel încât rezultatul nu poate fi garantat și trebuie evaluat individual.

În dermatologie și medicina estetică, ozonoterapia este utilizată în protocoale pentru acnee, inflamație locală, probleme ale microcirculației și modificări ale țesutului cutanat. Rezultatele diferă în funcție de diagnostic și de asocierea cu tratamentul dermatologic adecvat.

În funcție de evaluarea medicală, ozonoterapia poate fi luată în considerare ca terapie complementară în:

• gonartroză, coxartroză și alte afecțiuni articulare dureroase
• discopatii, spondiloză și anumite forme de durere vertebrală
• contracturi musculare și puncte trigger
• durere musculoscheletală persistentă
• recuperarea după anumite traumatisme sportive
• tulburări selectate ale circulației periferice
• anumite leziuni cutanate sau probleme dermatologice
• protocoale medicale individualizate de recuperare și longevitate

Indicația nu se stabilește numai pe baza denumirii diagnosticului. Medicul evaluează severitatea, investigațiile, bolile asociate, tratamentele utilizate și raportul individual dintre beneficiile posibile și riscuri.

Pentru alegerea metodei potrivite, pacientul trebuie să efectueze inițial o consultație la medicul cu pregătire în ozonoterapie și să prezinte documentele medicale relevante.

În cadrul consultației sunt stabilite:

• indicația și obiectivele realiste
• metoda de administrare
• concentrația și volumul utilizate
• numărul orientativ de ședințe
• contraindicațiile și măsurile de precauție
• analizele sau investigațiile necesare
• modul de integrare cu celelalte tratamente

Ozonoterapia nu presupune aceeași procedură pentru toți pacienții. Alegerea metodei de administrare, concentrația utilizată, numărul de ședințe și durata tratamentului depind de diagnosticul și particularitățile pacientului.

Important

Informațiile prezentate pe această pagină au caracter general și nu înlocuiesc consultația medicală.

Indicația pentru ozonoterapie, alegerea metodei de administrare, concentrația utilizată, numărul de ședințe și protocolul terapeutic sunt stabilite individual de medic.

Ozonoterapia nu înlocuiește tratamentul medical recomandat pentru o afecțiune diagnosticată.